DISTRIBUIȚI
Arestat pentru trafic de minori, un proxenet din județul Constanța a reușit să își coordoneze „afacerea” chiar din pușcărie. Individul, împreună cu alți doi complici, au racolat o minoră pe Facebook și alte două tinere pe care le-a obligat să se prostitueze.

 Arestat pentru trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism, un constănțean de 37 de ani a continuat să coordoneze un bordel, chiar din pușcărie. Individul, împreună cu un alți doi constănțeni, de 44 și, respectiv 19 ani, a racolat, prin intermediul Facebook, o fată de 16 ani, din județul Cluj, în luna octombrie, informează Poliția Română. În perioada 2016-2017, cei trei au mai convins două tinere, una din Caraș-Severin, de 19 și o alta, din Constanța, de 24 de ani, pe care le-au convins să plece „în excursie” la Sibiu. Acolo au adus-o și pe fata de 16 ani, unde au închiriat un apartament. „Prietenele” celor trei au devenit, cu forța, obiecte de produs bani. Mai exact, susțin anchetatorii, le-a obligat pe toate trei să practice prostituția în folosul lor. Tinerele ar fi fost obligate de proxeneți să obțină sume cât mai mari de bani, fiind chiar împiedicate să doarmă, amenințate și lovite pentru a fi determinate în acest fel să obțină sume mari de bani, din prostituție.

Pentru racolarea clienților, bărbații au postat anunțuri pentru cele trei tinere, pe site-uri de internet,  prin care  ofereau serviciile lor sexuale, la prețuri cuprinse între 100 – 500 de lei. Astfel, numai în cursul lunii noiembrie, cei trei ar fi obținut în urma practicării prostituției de către cele trei tinere aproximativ 5.000 de euro.

Pe 23 noiembrie a.c., polițiștii și procurorii D.I.I.C.O.T. –S.T. Cluj au efectuat 3 percheziții și au pus în aplicare 6 mandate de aducere cu însoțitor, stopând astfel activitatea infracțională a celor trei bărbați.

Comments

comments