Olguta Vasilescu a lansat un proiect urias de 500 milioane euro

0
204

Marţi seară, Lia Olguţa Vasilescu, invitată la emisiunea lui Ionuţ Cristache de la TVR1, a vorbit despre un proiect uriaş în România, prin care se urmăreşte reducerea şomajului. Este vorba despre proiectul privind ucenia şi stagiarii. 

„La ora actuală, dacă mâine vreţi să mergeţi la AJOFM, puteţi lua de acolo personal să-l angajaţi”, a spus ministrul Muncii.

Despre ce este vorba mai exact?

Un angajator, dacă acceptă să formeze la locul de muncă un ucenic, va primi pe toată perioada acestei calificări suma de 250 euro lunar. La sfârșitul acestei calificări, el se va alege și cu un certificat de ucenicie, ceea ce presupune că poate să se angajeze oricând, fiind deja format profesional. Același lucru se întâmplă și pentru tinerii absolvenți de studii superioare. În acest caz, angajatorul primește suma de 300 de euro lunar, cu condiția să accepte să-i formeze și, la sfârșitul acestui ciclu de formare, să le elibereze certificatul de stagiu. Astfel, se urmăreşte reducerea șomajului și realizarea unui personal calificat la locul de muncă.

Pentru acest program sunt alocate aproape 500 de milioane de euro. „A început de o săptămână, după ce au apărut normele metodologice”, a precizat Lia Olguţa Vasilescu. Întrebată câte persoane au accesat până acum programul, ministrul Muncii a spus că „foarte puţine”.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here