Iohannis duce o politica externa geniala :) . Se cearta cu rusii si da teapa americanilor ! Germania nu ne poate apara nici macar de invazia tatarilor !

0
289

Întâlnirea dintre preşedintele Klaus Iohannis şi preşedintele  Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a fost unul dintre evenimentele care au ţinut primele pagini ale ziarelor. Decontul strângerii de mână dintre cei doi şefi de stat a fost însă dezvăluit la scurt timp după istorica întâlnire: o înţelegere de cumpărare de armament în valoare de peste 4 miliarde de dolari de la americani. Însă, potrivit Naţional, n-a durat mult până când Iohannis a „întors armele” şi s-a îndreptat către Germania.

„in data de 17 octombrie, in cadrul unei sedinte fulger a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, Klaus Iohannis a intors deja armele ca la 23 August, Presedintia anuntand ca s-a avizat cumpararea de blindate 8X8 de provenienta europeana, pe filiera germana, in loc de noi avioane americane F16, asa cum prevedea expres intelegerea de la Washington. Iar dupa cum reiese din informatiile intrate in posesia noastra, reactiile nu au intarziat sa apara, chiar la miez de noapte americanii aratandu-se siderati ca Iohannis deja l-a si tradat pe Trump.”, scrie jurnalistul Cătălin Tache.

„Toata lumea stia ca urmatoarea transa din bugetul marit al Ministerului Apararii Nationale va fi dirijata catre achizitia unei noi escadrile de avioane americane F16. Numai ca, surpriza, la ultima sedinta a CSAT-ului, dinspre Cotroceni s-a promovat strategia ca Romania are acum nevoie mai mult decat orice altceva de transportoare blindate 8X8, mai ales pentru ca astfel presedintele Klaus Iohannis sa-si poata respecta parca mult prea ambitioasele asigurari personale date liderilor  de la Bruxelles cu privire la participarea generoasa a Romaniei la proiectul PESCO de infiintare a unei forte armate proprii de interventie a Uniunii Europene. Si uite cum, in loc ca sa se faca plata catre americani, a ramas acum sa se stabileasca furnizorul de 8X8, desi lucrurile sunt clare in acest sens, germanii de la Rheinmetall fiind deja marii favoriti.”, conchide jurnalistul.

In timp ce Romania are relatii din ce in ce mai proste cu Rusia , Iohannis alege sa dea o teapa americanilor care sunt singurii ce puteau asigura securitatea tarii intr-un ipotetic confilct cu ursul rus .

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here